Despre noi
Istoric
Grădinița cu Program Prelungit Maria Natalia a fost înființată în anul 2014 în Popești Leordeni, ca răspuns la nevoia comunității locale de a școlariza în condiții optime de dezvoltare academică, socială și emoțională a aproximativ 100 de antepreșcolari și preșcolari.
Din dorința de a crea un spațiu educațional echilibrat, modern și incluziv, grădinița a fost concepută ca un loc în care tradiția educației românești se împletește cu o viziune contemporană asupra învățării.
Scopul principal a fost acela de a oferi copiilor un mediu în care să poată crește frumos, în siguranță și în ritmul propriu, printr-o abordare holistică și empatică.
De-a lungul celor 12 ani de activitate, instituția a școlarizat peste 1.000 de copii – antepreșcolari și preșcolari – oferindu-le o bază solidă pentru dezvoltarea competențelor academice, emoționale și sociale.
În anul 2023, Grădinița Maria Natalia a fost acreditată oficial ca unitate de învățământ, cu standarde educaționale remarcabile, bazate pe curriculumul național românesc, consolidând astfel calitatea și recunoașterea procesului educațional oferit.
În 2024, ca o evoluție firească și răspuns la creșterea demografică din Popești-Leordeni, a fost inaugurată cea de-a doua locație, acreditată la rândul ei și menită să continue tradiția excelenței educaționale.
În 2025, a fost inaugurată cea de-a treia locație, într-un spațiu ultramodern, conceput pentru a răspunde celor mai înalte cerințe de confort, siguranță și inovație tehnologică, fiind acreditată în luna iunie 2025.
Din dorința de evoluție continuă și cu scopul de a oferi copiilor cele mai bune practici și experiențe educaționale, atât naționale, cât și internațională, în cadrul instituției pe lângă curriculumul românesc am îmbogățit oferta educațională cu elemente din curriculum Early Years Foundation Stage, Curriculum Marii Britanii și Irlandei de Nord.
Coordonarea grădiniței este asigurată de un Consiliu de Administrație format din specialiști în educație, consultanți educaționali, experți în comunicare, în domeniul juridic și financiar, precum și reprezentanți ai părinților și ai comunității locale, garantând transparență, profesionalism și continuitate în dezvoltarea instituției.
Viziune
Slogan :
Rădăcini puternice în valorile educației românești.
Viziune globală, inspirație fără granițe.
Valori
GRIJĂ • CONECTARE • CREȘTERE • INSPIRAȚIE
CARE
Oferim grijă, empatie și siguranță. Fiecare copil contează, fiecare pas este însoțit cu blândețe și încredere.
CONNECT
Împreună suntem mai puternici. Creăm legături autentice între copii, profesori și familie, formând o comunitate unită prin respect și colaborare.
GROW
Învățarea este o aventură continuă. Cultivăm curiozitatea, gândirea critică și bucuria de a descoperi.
INSPIRE
Prin exemplu, pasiune și creativitate, aprindem dorința de a visa, a acționa și a transforma lumea în bine.